În cadrul Transilvaniei medievale un loc aparte l-a ocupat districtul săsesc al Bistriţei. Ţara Bistriţei sau Nösnerland, regiunea de graniţă a făcut parte din Pământul Crăiesc (fundus regius).

Momentul colonizării saşilor este foarte greu de precizat cu exactitate, în condiţiile în care aceste grupuri de colonişti au venit în valuri succesive din diverse zone ale Europei de Vest şi Centrale, într-un proces atent dirijat de regalitatea maghiară care voia să recupereze decalajul faţă de statele occidentale. În stadiul actual al cercetării, marea majoritate a specialiştilor consideră că acest eveniment s-a produs în cursul secolului al XII-lea, cu precădere în timpul regelui Géza al II-lea (1141-1162). Ca peste tot în cuprinsul Regatului Ungar şi în Transilvania, au beneficiat de statutul de oaspeţi regali (hospites regni) fiind înzestraţi cu privilegii şi terenuri lipsite de obligaţii situate în zona de margine a podişului intracarpatic. În spaţiul de nord-est al Transilvaniei, mai ales prin argumente de natură lingvistică, de toponimie sau etnologice, s-a încercat identificarea zonelor de origine a primilor colonişti. În prezent se consideră că unele grupuri au venit din văile Moselei (Franconia Moseliei), Lotharingia, Luxemburg, iar alţii din zona Bavariei după cum indică unele toponime (Deggendorf, Tekendorf/Teaca, Baierdorf/ Crainimăt ş.a.). Pe lângă grupurile de populaţii germanice care au fost majoritare, în nordul Transilvaniei printre primii coloniști au ajuns şi grupuri de franconi vorbitori de limbă latină (valoni) după cum indică unele toponimice (Waldorf, Wallonendorf, Villa Latina Superior/Unirea, Niederwallendorf – suburbie încorporată în 1602 în oraşul Bistriţa).

Pentru nord-estul Transilvaniei (Nösnerland) se presupune că primii colonişti germani au fost cei care au venit în legătură cu exploatarea minelor de argint de la Rodna, eveniment care este posibil să se fi petrecut încă de la începutul secolului al XII-lea, fiind unul dintre locurile cu cea mai timpurie colonizare săsească din Transilvania. Pe lângă exploatarea resurselor de metale preţioase ei aveau şi rolul de grăniceri asigurând împreună cu românii, controlul şi paza drumului care ducea spre Moldova.

În districtul Bistriţei erau într-o primă etapă 16 așezări: Bistriţa, care de la bun început a avut un statut privilegiat şi lider al regiunii, la care se adaugă localităţile: Aldorful Inferior (Niederwallendorf – actualul cartier Independeţei), Viişoara (Heidendorf, Villa Paganica), Sigmir (Schönbirk, Zepner), Tărpiu (Treppen), Dumitra (Mettersdorf), Slătiniţa (Pintak), Unirea (Wallendorf, Latina Superior), Livezile (Jaad), Dorolea (Klein Bistritz), Satu Nou (Neudorf, Nova Villa), Ghinda (Windau), Jelna (Seendorf), Budacu de Jos (Budak), Monariu (Minarken) şi Eppendorf  (sat dispărut).

Alături de districtul Bistriţei, în nordul Transilvaniei documentele amintesc de districtul Crainimătului numit la 1264 Queralia, pentru ca în 1311 să fie numit districtul Kyrali. Din acesta făceau parte localităţile Crainimăt (Baierdorf), Lechinţa (Lechintz), Vermeş (Wermesch), Sângerzu Nou (Sankt Georgen), Dipşa (Dürbach), Tonciu (Tatsch), Albeştii Bistriţei (Weißkirch, Alba Ecclesia), Mărişelu (Grossendorf), Jeica (Selk), Sântioana (Johannisdorf), Dumitriţa (Waltersdorf), Petriş (Petersdorf, Villa Petri). Alături de cele două districte mai existau capitlurile Şieu (Schogener) şi Teaca (Tekendorf). De primul aparţineau localităţile: Şieu-Măgheruş (Ungersdorf), Arcalia (Kallensdorf), Sâniacob (Jakobsdorf), Chiraleş (Kyrilles, Kyrieleis), Moruţ (Morintzdorf), Corvineşti (Unterneudorf), Orheiu Bistriţei (Burghalle). De capitlul Teaca aparţineau localităţile: Viile Tecii (Gross Eiden), Herina (Mönchdorf), Posmuş (Paßbusch) şi încă două aşezări situate în actualul judeţ Mureş: Vila (Weilan) şi Logig (Ludwigsdorf). Toponimia altor câteva localităţi din nord-estul Transilvaniei indică a prezenţă etnică germană alături de alte etnii: Blăjeni (Blasendorf), Chintelnic (Kentelke), Galaţii Bistriţei (Galacz, Heresdorf), Buduş (Budersdorf), Şieuţ (Klein Schogen) , Cepari (Tschippendorf), Matei (Szasz Mathe), Ţigău (Szasz – Czengö) şi Fântânele (Szasz - Uj).

Un statut special, pe tot parcursul perioadei medievale, l-a avut aşezarea minieră Rodna. La 1475 este integrată în districtul Bistriţei, argintul extras la Rodna fiind alături de comerţ una dintre principalele căi de prosperitate a Bistriţei medievale.

Dezvoltarea aşezărilor a fost influenţată de formele de relief şi apele de suprafaţă. Satele ocupă în cele mai multe cazuri terasele joase ale râurilor din regiune (Bistriţa, Şieu, Dipşa, Budacul, Lechinţa), plasate în  mici depresiuni. În general vetrele satelor au rămas stabile (o excepţie este satul Monariu distrus de un torent/inundaţii în 1751), având în centru nucleul principal cu biserica şi şcoala de la care a pornit dezvoltarea localităţilor. Marea majoritate urmează o tipologie regulată cu două fronturi continue de-a lungul unei străzi principale (Unirea, Dorolea, Dipşa, Livezile ş.a.). O altă formă este cea organizată în jurul unei pieţe centrale regulate, preluând modelul urbanistic al Bistriţei, cum este cazul Viişoarei.

Casele de locuit, la cele mai vechi aşezări sunt dezvoltate în profunzimea parcelei având faţada îngustă spre uliţă, la cele mai noi fiind dezvoltate pe lăţimea parcelei, faţada principală fiind paralelă cu aliniamentul străzii. Curtea este dezvoltată în spate sau în flancul casei, fiind un spaţiu privat, aflat în spatele zidului care prelungea faţada principală, în care erau practicate porţi carosabile şi pietonale. Faţadele erau foarte îngrijite, începând cu secolul al XIX-lea, având mai mult aspect urban decât rural. În general casele săseşti erau acoperite cu o ţiglă solz (Giebel) spre stradă fiind camerele de locuit, iar în spate anexele terminate întotdeauna cu hambarul construit din cărămidă sau piatră, mai rar din lemn. Spaţiul interior, în funcţie de starea materială a proprietarului, era delimitat de obicei din trei încăperi (Fedăstăuş, Leif, Handăştăuş), exista şi o cămară de alimente în spatele casei, apoi beciul (Kallăr) plasat uneori sub încăperea de la stradă, cu accesul de aici, sau cu intrarea dinspre curte sau prispă, târnaţul (Haast, Hauăl) este de obicei orientat spre curte, marcat prin stâlpi de lemn (Feisst). Urcarea în pod se face din Leif iar comunicarea cu prispa (Haast) se face dinspre uliţă şi dinspre curte. În prelungirea casei putea fi şopronul (Şopn), alipit unei construcţii anexe mai complexe cu Fânar (Firtl), şură (Şaier), grajd (Ştool) cu care în forma unui unghi drept. Coteţele (Şvainstool und Hennestool) erau construite separat faţă în faţă cu casa. În curte casei (Hoof) avea un perimetru în funcţie de mărimea aşezării şi a parcelării familiale (de la 10 la mai mult de 20 m), în interiorul ei putea să existe o fântână (Broan). O casă săsească tipică zonei de nord-est a Transilvaniei se poate vizita în localitatea Livezile unde este amenajat un muzeu Casa Săsească tocmai cu acest specific.      Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

 

Crainimăt (Baierdorf), comuna Şieu-Măgheruş

 

Este unul dintre cele mai vechi sate cu colonizare germană din nordul Transilvaniei, înregistrat documentar la 1264, sub denumirea villa Bavarica, care aminteşte de originea primilor locuitori din zona Bavariei. Este amintit printre proprietăţile reginei Ungariei alături de Bistriţa, Rodna şi Jelna. Localitatea are una dintre puţinele biserici fortificate din nordul Transilvaniei. Zidul de incintă, gros de 1,2 m, are o suprafaţă de aprox. 40 x 40 m, susţinut de contraforturi şi un turn situat pe latura de nord. Biserica de tip sală este o construcţie gotică târzie care păstrează elemente de pietrărie de la sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea. Bolţile şi deschiderile navelor sunt refăcute în stil neoromanic în secolul al XIX-lea. Casa parohială din vecinătate a fost edificată în 1906.

Untitled  crainimat2  crainimat3

1 Foto. M. Rill; 2-3 Turnul-clopotniţă şi Zidul de incintă - Foto. G. Marinescu

 

        Dumitra, comuna Dumitra

     În vatra satului se păstrează Biserica parohială, atestată documentar la 1447, reconstruită în stil neogotic între 1895-1899. Din vechiul ansamblu medieval se păstrează doar turnul-clopotniţă şi fragmente din zidul de incintă. Turnul masiv, cu rol defensiv, păstrează hersa ce închidea intrarea principală şi meterezele în formă de gaură de cheie întoarsă, datat la 1488. Parterul turnului este acoperit de o boltă în cruce pe ogive, iar accesul la etaj se face printr-o casă a scării. La primul etaj este amenajată „camera slăninilor”, la al doilea încăperea ceasului, iar la al treilea cea a clopotelor. Clopotul mare cu inscripţia „O rex glorie veni cum pace”  a fost denumit de legendă „clopotul lui Petru Rareş”.

dumitra

 Foto. M. Rill

   

 

        Lechinţa

     Un centru important cu statut de târg, primii negustori fiind amintiţi la 1363 „mercatores de Lekenche”, din 1472 întră în componenţa districtului săsesc al Bistriţei. Prima menţiune documentară este la 1285 când moşia este numită Lechenche, ulterior apărând şi în listele de dijme papale din 1332-1336.

     Pe o mică înălţime în centrul localităţii se află Biserica fostă evanghelică, înconjurată de un zid de incintă circular care păstrează şi un turn-clopotniţă cu rol defensiv. Biserica construită în stil gotic în prima jumătate a secolului al XIV-lea cu două nave şi un cor amplu. Biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea  ca o biserică sală, în prezent mai păstrând portaluri monumentale şi ferestre specifice stilului gotic. În secolul al XVIII-lea sunt noi intervenţii în stilul baroc, care modifică aspectul interior al navei. Mobilierul bisericii cuprinde un tabernacol datat în 1494 şi un altar clasicist din 1800. În vatra aşezării se mai păstrează clădiri – primăria, fosta judecătorie, case de negustori, casa comunală, vechea şcoală, care amintesc de prezenţa germană şi de gloria din trecut a localităţii legată de cultivarea viţei de vie, sugestive fiind casa unui negustor de vinuri sau crama care are o emblemă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

lechinta

Foto. M. Rill

   

 

        Livezile

     Amintită documentar în anul 1311 într-un act de donaţie pe care regele Carol Robert de Anjou îl face în favoarea greavului Ioan, fiul lui Geubul, din Bistriţa care primea moşia Pettersdorf, aflată între Jaad şi Munţii Bârgăului. De-a lungul evului medie a rămas una dintre localităţile cele mai prospere din ţinutul săsesc. Din cele 84 de case existente la 1750 doar trei erau din piatră – biserica, casa parohială şi casa ofiţerului.

     În piaţeta din centrul localităţii se află Biserica evanghelică, monument de arhitectură„ gotică, construit în secolul al XIV-lea. Este o biserică de tip sală cu o absidă semicirculară şi un turn clopotniţă pe latura de vest. Bolţile navei au fost refăcute în stil baroc în veacul al XVIII-lea.

 livezile                livezile2               livezile3

         Foto. M. Rill                                                                                                    Foto. G. Marinescu

 

        Tărpiu

     Unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură medievală din nordul Transilvaniei este biserica înconjurată de un zid păstrat parţial şi un turn clopotniţă încorporat fortificaţiei. O primă fază de la mijlocul secolului al XIII-lea este indicată prin săpăturile arheologice, sub forma unei abside semicirculare aflate sub masa altarului.  Apoi s-a construit în stil gotic o biserică de tip sală cu o absidă poligonală. Spre sfârşitul secolului al XV-lea s-a înălţat biserica actuală cu frumoase elemente de arhitectură gotică. Turnul este situat pe latura nordică a incintei, este străbătut la parter de o boltă semicilindrică, cu o galerie şi un turn piramidal înalt. În pereţii turnului sunt practicate metereze şi ferestre înguste.

 Tărpiu

Foto. Arhiva muzeului

   

 

        Teaca

     Cel mai vechi monument este biserica aflată în centrul localităţii. Este o construcţie de tip basilical în stilul gotic, cu trei nave, cor şi absidă poligonală cu contraforturi, construită în secolului al XIV-lea. Navele laterale păstrează elemente gotice cu bolţi în cruce pe ogive, în timp ce bolta centrală a fost refăcută în stil baroc la 1753, iar corul a fost reconstruit pe vechiul traseu la 1909. Pe latura de vest este turnul-clopotniţă cu un portal în arc frânt construit la începutul sec. al XV-lea şi etajele superioare rezidite în anul 1799. Ansamblul medieval era întregit de o incintă piramidală care cuprindea atât şcoala confesională cât şi prăvăliile din piaţă, demolate în 1870.

teaca1 teaca2

Foto. G. Marinescu

 

        Cepari

     Localitatea a avut în trecut o importantă componentă germană, cu toate că iniţial nu a aparţinut districtului Bistriţa. Apare menţionată documentar, la 1407 „ecclesia sanguinis Christi”, iar în testamentul Ursulei, văduva starostelui cizmarilor din Bistriţa, din 1505 este documentată şi o mănăstire pentru a cărei construcţie dona 12 guldeni şi alți 5 pentru Monestaria augustinorum.  Vechea biserică era plasată în centrul satului, înconjurată de un zid de incintă, a fost refăcută în 1894-1895, în stil neogotic. Casa parohială construită în 1524 se numără printre puţinele construcţii renascentiste păstrate în mediul rural. Ultima renovare din 1993 a distrus însă o mare parte din elementele vechi de arhitectură.

cepari cepari2

 Foto. M. Rill                                                   

 

        Dorolea

     Păstrează încă fronturi compacte de case ridicate în ultima treime a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, fiind păstrat cel mai coerent ansamblu arhitectural săsesc din regiune.  Biserica construită în 1858-1860, în vecinătate se află şcoala din 1892 şi sala comunală din 1906, casa parohială din sec. XVIII, renovată în 1881.

dorolea

Foto. M. Rill

   

 

        Herina

     Biserica de la Herina este o construcţie de tip bazilical având trei nave şi două turnuri pe faţada de vest. Planimetria este de tip benedictin şi reprezintă cea mai simplă variantă a tipului, cu o absidă centrală semicirculară, specifică primei jumătăţi a secolului al XIII-lea. Clădirea a fost construită din cărămidă pe o fundaţie din piatră de carieră şi a cunoscut o singură etapă de edificare, fiind unul dintre cele mai reprezentative monumentele construite în stil romanic din Transilvania. La restaurarea din 1878-1898 turnul sudic a fost întregit cu încă un nivel.

herina1herina2herina3herina4

Biserica  Evanghelică din Herina - desen Th. Wortitsch, 1885